Atatea lucruri pe care as vrea sa le fac....

As vrea sa fac prea multe... de ce nu are ziua 30 de ore? Da stiu de ce... si totusi nu stiu cum altii reusesc sa fac 100 de mii de lucruri. Am vreo 3 carti care as vrea sa le citesc, dar n-am apucat. Vreau sa scriu, vreau sa pot face ce am eu chef, dar scoala cu cele 5 sau 6 ore[uneori mai mult] pe care le ia la orele normale... auzi clopotelul si spui ca ai scapat, iar cand ajungi acasa, teancul de teme te asteapta cu drag... Adica pe langa orele petrecute la scoala, petreci tot atatea facandu-ti temele. Is not FAIR!!! Chiar si pe blog am cateva posturi in curs de scriere si nu mai apuc sa le finalizez.

As vrea sa plec pe Marte, da' nu-s anime-uri si manga-uri acolo... si in plus mi-ar fi dor de toata lumea...

Doar as vrea sa pot face ma multe lucruri.

Personajul meu prefereat

Nu sunt genul care face clasificări sau topuri in general pentru ca îmi este greu să ma gândesc de ce un lucru ar fi mai bun decât celalalt și asa mai departe, însă să întâmplat să găsesc un personaj de care să ma îndrăgostesc pe loc.

Cum sa intamplat? Hălăduiam pe un site și ma holbam la profilul câtorva persoane care mi-au dat add recent. Am dat peste unul care avea multe poze anime și ma uitam la ele, când câteva mi-au atras privirea. Era un tip cu urechi și coada de pisica. Oricine se uita chiar și pe blog își da seama ca îmi plac foarte mult pisicile, deci este evident ca am fost imediat fascinata de acest personaj. Chestia este ca nu știam nimic despre anime, asa ca am lăsat coment user-ului să îmi zică și mie numele anime-ul din poza respectiva. Din fericire, am primit răspunsul mult așteptat Shugo Chara.

In intuneric, totul e o singura culoare

Am gasit poza asta pe net odata, mai demult[nu mai stiu site-ul, dar cred ca e semnata poza]. Mi s-o parut amuzant. Glumeam pe faptul ca aveam doua pisici si doi caini. Aveam...

Azi, după doua zile de chinuri[nici nu vreau sa ma gandesc], pisica mea a renuntat la viata. A venit acasa, nu stiu cum a reusit, dar era ranita la coada foarte grav. Nu i-am putut ingriji ranile, pentru ca se vedea ca sufera enorm[ar fi trebuit un anesteziata, dar nu am experienta in injectii]. Din pacate, nu imi permiteam sa o duc la doctor... poate ar fi putut fi salvata. Am fost odata la doctor, tot cu o problema cu pisica ca era racita, nici eu nu am inteles exact ce avea, si a trebuit sa dau 30 de lei pe o injectie, si avea nevoie de trei, i-am facut injectiile si dupa vreo o saptamana si ceva si-o revenit singura - nici nu stiu daca au avut efect injectiile alea. In cazul de fata cred ca as fi avut nevoie de mult mai multi bani. Tocmai luasem niste medicamente ca sa ii pot trata intr-un fel ranile[ma gandisem si cum sa fac ca sa nu o doara], dar cand am ajuns acasa, era prea tarziu.

Nu stiu cum sa intamplat exact... presupun ca a fost un caine strain care a intrat in curtea vecinului si a surprins-o dormind pentur ca altfel nu-mi explic[daca a fost un om, inseamna ca a fost un nemernic]. Chestia e ca vreau sa imi amintesc de momentele placute petrecute impreuna, cand traia.

Delicioasa istorie a ciocolatei

Conform câtorva site-uri pe care le-am cercetat[in special wikipedia], se pare ca cultivarea arborilor de cacao a inceput in America de Sud cu circa doua mii de ani in urma. Timp de sute de ani localnicii au consumat semintele sunb forma unei bauturi. Primele mentiuni dateaza din anul 1000.

Printre primii exploratori care au luat contact cu boabele de cacao se afla si, ca sa vezi, Cristofor Columb in 1502. Asa ca boabele au fost aduse in Europa, insa nu prea au avut succes la public pentru ca nu știa lumea cum să le folosească, ca Columb asta n-o putut să scrie pe boabele de cacao un manual de folosire[zicea ca nu-i incape sa scrie tot].

A inceput numaratoarea inversa!

Ultimele zile pana la inceperea noului an scolar, asa ca incerc sa profit si eu de ele cum pot. Pentru mine e chiar ultima vara si ultimul an de liceu. Presimt ca anul asta se vor schimba multe[sper ca in bine]. Inevitabil se vor intampla, uneori pentru ca vrem noi, alteori pentru ca trebuie. Probabil ca am cateva emotii[in orice caz e un sentiment acolo, mai diferit decat de obicei], dar ma simt pregatita, cel putin moral, de chestia asta.

Imbarcarea pe Nautilius

Acum câteva zile[pe la ora doua noaptea] am terminat de citit cartea "20.000 de leghe sub mari"de Jules Verne.

A fost o experienta plăcută. Este o carte destul de ușor de citit in ciuda cuvintelor de specialitate care se găsesc din abundenta in text. Am "trăit" o poveste minunata alături de echipajul de pe Nautilus, profesorul Aronnax si prietenii lui, Ned Land si Conseil. Am simtit odata cu ei fiecare sentiment, fie ca era de admiratie pentru minunatiile din adancuri, fie ca erau de spaima din cauza situatiilor limita. S-ar putea zice ca am ras[unele replici chiar erau amuzante] sau m-am intristat impreuna cu ei.

Poveste paralela[si la propriu si la figurat]: De la foarte cald in sus...

7:25 AM. Suna ceasu'. Il închid și ma întorc pe partea cealaltă. După cinci minute suna din nou. Mai dorm oleacă. După ce am repetat operația de vreo trei ori, am reușit să ma scol[nah...cat de cat]. Am luat o carte sa citesc ceva, apoi pe la 8 m-am indurat sa ma dau jos din pat.

 M-am pus să-mi fac de mâncare. Am mâncat [doh]. Trecem peste detalii nesemnificative cum ar fi: spălatul vaselor și hrănitul câinelui. Trebuia să ma întâlnesc cu o prietena[ca doar nu ma sculam la ora asta de doru lelei] asa ca e la 9 am plecat. Am decis să merg pe jos... mi-a luat un pic mai mult de o ora sa ajung...deci nu era departe[remarcați sarcasmul din vocea mea(in fine... puteți să v-o imaginați)].